Visez să ajung ParAstronaut

Parastronauţii sunt astronauţii cu dizabilităţi, aşa ca mine, ce visează ca într-o bună zi, imposibilul să se realizeze, iar vechea discriminare, neobservată şi nesacţionată de nimeni, pe criterii de dizabilitate, trebuie să înceteze.

Din acest motiv îmi permit să fiu atât de onest în articolele mele despre dizabilitate şi vă răspund la comentarii într-un mod civilizat, relaxat, de bonton, chiar şi atunci când acei puţini dintre voi, mă înjuraţi sau mă blestemaţi!

Critic toate partidele de la nivel naţional sau european, pentru că am cu totul alte modele în viaţă, iar visele mele sunt despre micile bucurii, ce îmi desăvârșesc sufletul, ci nu despre vreo parvenire efemeră pe o scară socială, banală sau neatractivă pentru un aşa handicapat idealist ca mine!

Nu mai este o noutate pentru nimeni, faptul că am devenit handicapat indignat din cauza minciunilor PSD-ului şi Liei Olguţa Vasilescu, în ceea ce priveşte îmbunătăţirea traiului financiar al românilor cu dizabilităţi.

Partidul Social-Democrat ar fi trebuit să sprijine cu toate forţele sale politice: Persoanele defavorizate, profund discriminate financiar şi social, aşa cum suntem noi, românii cu dizabilităţi!

În schimb, PSD-ul şi-a bătut joc într-un hal fără de hal de comunitatea românilor cu dizabilităţi, mărind Indemnizaţia de Handicap, cu puţin, cu foarte puţin, după 10 ani de rătăcire mintală a întregii clase politice, ce a uitat să mai pomenească, până şi de existenţa noastră în societate, din discursurile sau dezbaterile parlamentare către naţiune!

Cum sunt pasionat şi de geopolitică printre altele, am decis, ca marii generali ai armatei americane, să nu risc să deschid mai multe fronturi ale aceluiaşi război împotriva tuturor teroriştilor sau dictatorilor din lumea largă, ci am ales să declar război total, în numele românilor cu dizabilităţi, exclusiv Mafiei PSD!

parastronaut, vise, astronaut cu dizabilitati, lia olguta vasilescu, psd, persoane defavorizate, discriminare, suporteri, fotbal, scandare, tribune, stadioane, yusaku maezawa, starship, spacex, elon musk, racheta,

Cer suporterilor din campionatul românesc de fotbal să nu se supere pe mine, că le-am plagiat o celebră scandare a tribunelor de pe stadioane: Afară, afară, cu Mafia PSD, din politica naţională!

Vă îndemn cu pasiune oameni buni, dragii mei, vă rog din inimă, ascultaţi-mă, implicaţi-vă, convingeţi-i pe câţi mai mulţi dintre voi, ca nimeni, dar absolut nimeni, să nu cumva să voteze cu Mafia PSD, la viitoarele alegeri, fie ele locale, parlamentare sau europarlamentare, oferindu-mi altfel şansa, ca prin excluderea prin vot a PSD-ului din politica românească, să audă de mine, Yusaku Maezawa, primul turist spaţial, ce va da un ocol de Lună, în 5 zile.

În acea călătorie spaţială epică în jurul Lunii, la bordul navetei spaţiale, Starship, a celor de la SpaceX, miliardarul nipon, Yusaku Maezawa va invita să-l însoţească între 6 sau 8 artişti dintre cele 7 arte ale lumii, printre care, cu ajutorul vostru, m-aş putea număra şi eu, ca scriitor handicapat!

Este foarte posibil, cred cu toată fiinţa mea în acest lucru, dacă PSD sau Partidul Supremei Demenţe, a Mafiei Politice şi a Statului Paralel, nu va mai intra în Parlamentul României, vom da împreună o şansă naţiunii să se dezvolte normal, după un tipar curat occidental, iar prin aceasta, românii mei, dragii mei, persoane cu handicap sau persoane fără nicio dizabilitate, îmi veţi acorda mie ocazia atât de mult dorită şi visată de toţi idealiştii din lume, să văd Terra, superba noastră planetă albastră, din spaţiul cosmic, plus, ca bonus aş vedea şi Luna, singurul satelit natural al Pământului.

Aş deveni astfel doar al doilea român ce va ajunge în spaţiul cosmic, după Dumitru Prunariu, şi primul astronaut handicapat de pe întreg globul pământesc.

Dacă tot m-am născut handicapat şi picioarele nu mă ajută să merg normal pe Pământ, atunci măcar să ajung să zbor sau să plutesc în jurul Lunii, la microgravitaţie zero sau în imponderabilitate cerească, şi să privesc planeta de sus, de dincolo de nori, ca un alt zeu din mitologia lumii sau ca Zamolxis cel precreştin!

28 martie 2021