Descarcă PDF-ul de pe blog, citeşte-l în format SlideShow sau ca simplu text.
Nicio autoritate europeană şi niciun europarlamentar nu mi-au răspuns la această petiţie.
Subsemnatul Mihai Sîrbu,
din România, Statele Unite ale Europei
14.FEBRUARIE.2019
De ziua îndrăgostiţilor, de sfântul Valentin, vă sună cumva cunoscute aceste versuri, stimaţi europarlamentari: Muncesc toată ziua și toată noaptea pentru a-mi plăti facturile, Nu-i așa că e trist? Și tot nu-mi rămâne nici măcar un sfanț. E prea neplăcut… În visuri am un plan; Dacă aș găsi un bărbat bogat, N-ar mai trebui să muncesc deloc și mi-aș face de cap?
Dacă nu le-aţi recunoscut deja, vă spun eu, versurile acestea aparţin faimoasei formaţii de muzică pop, ABBA, din a lor melodie:
„Money, money, money – Banii, banii, banii” extrem de populară la mijlocul anilor 1970.
Ce deosebiri puteţi sesiza între versurile de mai sus şi persoana mea, un handicapat sărac din Estul Uniunii Europene? Este prea greu să ghiciţi, nu-i aşa?!
Nu-i nicio problemă, vă voi elucida misterul imediat, după ce voi înşira personalităţile politice din Parlamentul European, cărora vă adresez şi această petiţie, după cum urmează: Preşedintelui Parlamentului European, dl. Antonio Tajani, Liderilor Grupurilor Politice din Parlamentul European, începând cu dl. Manfred Weber, Liderul grupului Partidului Popular European (Creștin-Democrat), dl. Udo Bullmann, Liderul grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților, dl. Ryszard Legutko, Liderul grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, dl. Guy Verhofstadt, Liderul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa, dna. Gabriele Zimmer, Liderul grupului Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică şi Copreşedinţilor Grupului Verzilor/Alianța Liberă Europeană, dna. Rebecca Harms/dl. Philippe Lamberts, doamnelor şi domnilor europarlamentari: Ingeborg Grässle, Roberto Gualtieri, Alain Lamassoure, Pervenche Berès, Andreas Schwab, Elmar Brok, Keller Ska, Bernd Lange, Daniel Caspary, Kathleen Van Brempt, Sophie in ‘t Veld, Angelika Niebler, Evelyne Gebhardt, Christofer Fjellner, Marietje Schaake, Julia Reda, Birgit Sippel, Roberta Metsola, Isabella Adinolfi, Clara Garcia, Daniela Aiuto, Marina Albiol, Michèle Alliot, Maria Arena, Margrete Auken, Inés Sender, Tiziana Beghin, Joëlle Bergeron, Malin Björk, Lynn Boylan, Renata Briano, Soledad Ruiz, Pilar del Castillo Vera, Lara Comi, Anna Maria Bildt, Miriam Dalli, Rachida Dati, Angélique Delahaye, Karima Delli, Mady Delvaux, Linnéa Engström, Rosa Estaràs, Ana Gomes, Tania Peñas, Karoline Hainz, Françoise Grossetête, Jytte Guteland, Heidi Hautala, Anja Hazekamp, Anna Hedh, Esther Garcia, Liisa Jaakonsaari, Anneli Jäätteenmäki, Eva Joly, Agnes Jongerius, Karin Kadenbach, Barbara Kappel, Rina Kari, Rikke Karlsson, Miapetra Kumpula-Natri, Cécile Kyenge, Merja Kyllönen, Esther de Lange, Angelika Mlinar, Nadine Morano, Caroline Nagtegaal, Kati Piri, Soraya Post, Evelyn Regner, Terry Reintke, Frédérique Ries, Pirkko Ruohonen-Lerner, Tokia Saïfi, Judith Sargentini, Christel Schaldemose, Claudia Schmidt, Annie Schreijer-Pierik, Helga Stevens, Marita Ulvskog, Bodil Valero, Monika Vana, Henna Virkkunen, Cecilia Wikström, Kristina Winberg, Sylvie Guillaume, Patricia Lalonde, Marisa Matias, Sofia Ribeiro, Lola Sánchez.
La recentele proteste de stradă ale „Vestelor Galbene” din Franţa, Preşedintele Emmanuel Macron, social-democratul Emmanuel Macron, omul de stânga Emmanuel Macron, alesul stelelor şi necunoscutul de alaltăieri, a ieşit public în mass-media naţională şi le-a promis francezilor ce trăiesc la limita sărăciei din frumosul Hexagon, mărirea salariului minim pe economie cu 100 de €uro în plus, pe lună. Francezii săraci pot să celebreze de mâine, pentru faptul că în loc de 1.000 €uro cât câştigau pe lună, în 2018, vor ajunge să fie plătiţi cu 1.100 €uro, pe lună, începând de anul acesta!
Nici măcar dna. Lia Olguţa Vasilescu, fostul Ministru al Muncii, cel mai prost om politic din România, nu a făcut vreodată o asemenea gravă eroare de comunicare publică, în ceea ce ne priveşte pe noi, persoanele cu handicap din Grădina Maicii Domnului, din România; Dimpotrivă, dna. Lia Olguţa Vasilescu ne-a prostit pe faţă, un an şi jumătate de zile, cu mărirea mult promisă, a Indemnizaţiei Naţionale de Handicap, ce a fost într-un final, în cuantum de doar 160 lei sau 30 €uro, pe lună.
Până şi cerşetorii de pe stradă adună mai mulţi bani într-o singură zi în comparaţie cu cât ne-au mărit Indemnizaţia Naţională de Handicap, Mafia Social-Democrată din ţara mea natală, în ultimii ani de zile!
Dar revenind la Preşedintele Macron şi la politica naţională a Franţei, am câteva precizări de făcut: Ce înseamnă o 100 de €uro în plus sau în minus din bugetul unei persoane singure sau din bugetul unei familii, cu copii sau fără copii, când doar închirierea unei locuinţe, costă în medie, vreo 500 €uro, pe lună, în mai toate oraşele importante ale Franţei;
Dumnezeule, ce economişti rataţi fac asemenea calcule, de ajung la asemenea rezultate sau concluzii, cum că 100 €uro în plus, pe lună, ar îmbunătăţi nivelul de trai al francezului de la baza piramidei societale occidentale, al acelor sărăcii, ce le este îngrozitor de frică să nu ajungă să doarmă pe stradă, prin parcuri, prin diverse locuri murdare lăsate în paragină de către alţii semeni de ai lor, ce le-au părăsit, le-au dat uitării, tocmai pentru visul unei vieţii mai bune, mai sigure, mai în pas cu vremurile moderne în care trăim?!
Franţa, tocmai măreaţa Franţă, îşi bate joc de proprii cetăţeni într-un hal fără de hal, atunci ce speranţe mai pot avea eu, aici, în România, unde mafia politică a PSD fură 40 miliarde de €uro în fiecare an, din Produsul Intern Brut al Ţării, în cuantum de 250 miliarde de dolari americani, iar în Franţa se pierd astfel, doar 120 miliarde de €uro dintre cele aproape 3 trilioane de dolari sau 3 mii de milarde de dolari…;
Nu pot să cred că în astfel de condiţii economice extrem de solide, de bune, de prielnice, pentru naţiunea franceză, totuşi nu se găsesc bani în buget pentru cei mai săraci dintre francezi, şi mă întreb, şi vă întreb, cu durere în suflet: Oare de ce, oare de când nu-i mai pasă clasei politice europene de cele mai sărace persoane, de cei mai săraci dintre europeni?
Noi, persoanele cu handicap, pensonarii, săracii, pur şi simplu nu existăm la nivelul discursului public al politicienilor europeni, suntem practic obligaţi de către alienarea mintală a politicienilor europeni, să ieşim în stradă cu zecile de mii, să ne batem cu jandarmii, să incendiem câteva maşini, să spargem vitrinele câtorva magazine din centrele oraşelor importante ale Uniunii Europene…, pentru ce, doar ca politicienii rupţi de realitate, să-şi amintească de existenţa noastră chinuită pe acest frumos pământ şi să ne promită mărirea salariului minim pe economie cu încă o 100 de €uro, pe lună?!
Stimaţi politicieni europeni, voi chiar v-aţi pierdut simţul raţiunii cu toţii, oare sunteţi consiliaţi doar de către lobbiştii marilor corporaţii de afaceri, doar interesele lor le reprezentaţi, vă rog frumos, eu, handicapatul indignat, angajaţi-vă în echipa de consilieri personali, şi pe unii dintre noi, dintre handicapaţi, dintre pensionari, dintre săraci, ca măcar din când în când, o dată sau de două ori pe lună, să existe cineva pe lângă domniile voastre, pe lângă conducătorii lumii, care să vă reamintească faptul că sărăcia nu a fost nici pe departe eradicată, nu numai în lumea largă, dar nici aici, la noi acasă, în statele Uniunii Europene;
Iar lupta pentru supravieţuire, pentru noi, europenii cu handicap, europenii săraci, europenii pensionari, europenii vulnerabili si la cea mai mică schimbare a vieţii economice volatile, nu a fost nicicând atât de tăioasă, atât de dură, de care pe care, pe viaţa şi pe moarte, ca în vremurile prezente.
Trebuie să înţelegeţi acest adevăr izbitor pentru noi, poporul, dar atât de neînsemnat pentru voi, conducătorii noştri politici!
Iarăşi am citit de curând mai multe ştiri de presă ce m-au îndurerat, cum ar fi legea sclaviei, dată de dl. Viktor Orban, Premierul Ungariei, dar măcar vorbim acum despre Statele Estice ale Uniunii Europene, unde politicienii naţionali încă păstrează reflexele murdare, iraţionale şi ilegale din perioadă comunistă.
Dar eu, handicapatul indignat, când aud despre sărăcie şi probleme economice acute, cel puţin pentru o categorie numeroasă de persoane, ce trece peste 1 milion de oameni în fiecare dintre marile State Europene, ca Marea Britanie, Spania, Italia, Franţa sau Germania, pur şi simplu rămân şocat, pentru că nu-mi explic cum se poate întâmpla, cum se poate permite, ca într-o economie ce produce sute de miliarde de €uro, chiar mii de miliarde de €uro sau trilioane de €uro anual, să existe persoane, să existe europeni care să se lupte din greu ca să supravieţuiască de la o lună la alta sau să trebuiască să aibă două, chiar trei locuri de muncă simultan, doar ca să-şi achite datoriile lunare:
Ca apa rece, de parcă au secat fluviile Europei peste noapte ca în California, la fel se întâmplă şi cu apa caldă, de parcă autorităţile responsabile ar încalzi-o la lumânare, iar curentul electric nu a costat atât de mult nici pe vremea când a fost inventat, cu secole în urmă, de către Nikola Tesla şi Thomas Edison, ş.a.m.d.
Persoanele cu handicap, pensionarii, oamenii săraci trăiesc într-un paradox inexplicabil în Uniunea Europeană, rupt dintr-un film de groază absurd! Economiile statelor naţionale tot cresc cu zeci de miliarde de €uro în fiecare an, dar noi, cetăţenii simpli, europenii de rând, tot sărăcim, problemele noastre economice se tot acutizează văzând cu ochii.
Nu ne mai ajung banii, şi credeţi-mă, nu se întâmplă aceste lucruri din cauză că am devenit prea cheltuitori, pur şi simplu, pensiile, salariile şi indemnizaţiile naţionale de handicap se măresc o singură dată pe an, în timp ce preţul alimentelor, preţul utilităţilor, preţul energiei poluante, cresc aproape lună de lună, din cauza unor declaraţii politice tâmpite, ce afectează pe loc, pieţele şi bursele internaţionale de valori, încât o să ajungem de râsul curcilor şi o să alegem cât de curând doar politicieni surdo-muţi ca să ne reprezinte atât în Parlamentul European, dar mai cu seamă în Parlamentele Statelor Naţionale!
Niciodată nu cred că Europa Unită a mai trăit într-un asemenea haos politic şi administrativ ca în vremurile prezente. Politicienii demult nu mai reprezintă poporul, ci doar se ceartă pe bani, pe bugete, pe privilegii personale sau pe interese de partid!
În Germania peste 1 milion de persoane se hrănesc zilnic la cantinele sociale; Din România au emigrat peste 3 milioane de persoane, iar Mafia PSD se mândreşte cu faptul că rata somajului este cea mai mică din Uniunea Europeană; În Marea Britanie, Theresa May parcă a înnebunit, vrea să scoată Regatul Unit afară din UE indiferent de consecinţe şi de costuri, încât, aproape, am ajuns la o concluzie sinistră, conspiraţionistă, şi anume, că Theresa May şi Nigel Farage sunt fraţi gemeni, născuţi din aceiaşi mamă, doar că nu sunt născuţi în acelaşi an, în rest sunt complementari în ceea ce priveşte Brexit-ul sau Brexshit-ul; Italia parcă a dispărut de pe harta Europei, iar Spania a devenit peste noapte parte din America Latină, unde doar fotbalul, petrecerile de stradă şi samba contează!
Singurele două lucruri pe care Uniunea Europeană le face pentru persoanele cu handicap din România, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, ş.a.m.d., este să aloce în mod gratuit, de două ori pe an, doi litri de ulei, două kile de zahăr şi de făină, ca pentru sinistraţii din Africa!
Lucrul trist şi inuman pentru mine este faptul că persoanele cu handicap din Europa de Est sunt atât de sărace şi lipsite până şi de cele mai elementare mijloace de supravieţuire încât lumea se înghesuie să-şi primească acele drepturi, de parcă ar primi în dar de la U.E. ultimul tip de smartphone, laptop sau altă minune tehnologică, scoase de cei de la Apple, Samsung sau Wuawei!
Pentru mine, ca persoană cu handicap, acele ajutoare umanitare aduc atingere demnităţii umane, mă discriminează, mă umilesc, mă desconsideră şi mă retrogradează din calitatea de fiinţă umană, fiindcă, eu personal, la fel ca orice altă persoană cu handicap din Uniunea Europeană, nu avem nevoie de asemenea pomeni, în produse alimentare de bază, ci avem nevoie de bani, de bani lichizi sau în contul bancar, lună de lună. Noi, pensionarii, persoanele neajutorate, oamenii străzii sau handicapaţii, ne-am descurca la o adică în viaţă, dacă am avea acces, lunar, la o sursă financiară, stabilă şi corectă, care să echivaleze cu cel puţin 75% din salariul minim pe economie al unei persoane valide, fără probleme medicale şi apte de muncă din Statele membre.
Stimaţi Membri ai Parlamentului European, reţineţi acest lucru esenţial: Numai şi numai instituirea unei Indemnizaţii Europene de Handicap mai poate salva acest coşmar birocratic în care s-a transformat, din păcate, Uniunea Europeană. Daţi-le oamenilor săraci ai Europei Unite, posibilitatea de a visa şi de a crede, din nou, în acest ideal politic, daţi-ne şi nouă, handicapaţilor, persoanelor lipsite de posibilităţi, câţiva bănuţi, măcar creaţi-ne conturile bancare, în care să ne viraţi, direct de la Bruxelles, câteva sute de €uro lunar, iar din acel moment, nu va mai avea cine să-i asculte pe acei populiştii naţionalişti, nenorociţi şi ticăloşi, ce-şi doresc să distrugă această Unitate Europeană, unică în lume, unică pe planeta noastră albastră!
Cu deosebită consideraţie,
Mihai Sîrbu,
un handicapat european.
HANDICAPAT indignat 
Sunt de acord. Semnez petiția
ApreciazăApreciază