Ministerul Dizabilităţii şi Incluziunii Sociale

În numele comunităţii, Handicapat indignat, cer clasei politice româneşti şi europene, înfiinţarea Ministerului Dizabilităţii şi Incluziunii Sociale în cadrul Guvernului României şi a postului de Comisar European responsabil cu Afacerile Sociale, Dizabilitate şi Incluziune în cadrul Comisiei Europene.

Apreciez nespus de mult comunitatea de oameni, ce s-a format, în principal, în jurul paginii de Facebook, Handicapat Indignat; 11.000 de persoane urmăresc ce postez pe acea pagină până în ziua publicării acestui text. Iar asta mi se pare fabulos. Încerc să citesc toate comentariile scrise atât pe pagină, cât şi pe grupuri, însă din nefericire nu găsesc timp să răspund la foarte multe dintre ele!

La rândul meu, îi ascult, îi citesc şi îi urmăresc pe alţii, când brusc zilele trecute, citind un astfel de articol, pe care l-am publicat pe pagină cu acceptul autorului, în care era criticată Preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi (A.N.P.D.), o neica-nimeni de astfel, n-am s-o numesc, din motivul că astfel de persoane, numite politic, în fruntea agenţiilor guvernamentale, aflate în subordinea diverselor ministere ce formează Guvernul României, pur şi simplu nu contează în luarea deciziilor adoptate de către clasa politică.

Acel articol mi-a dat de gândit şi m-a obligat să constat mirat, că eu, Handicapat indignat, n-am făcut niciodată vreo ironie la adresa Preşedintelui A.N.P.D. de la vremea respectivă, cred că nici măcar nu i-am pomenit vreodată numele şi nici nu-mi mai amintesc cine era acel şefuţ din fruntea A.N.P.D.

Aproape 3 ani de zile am atacat frontal şi am dat de pământ doar cu PSD-ul, în general, ca principalul partid de guvernământ sau cu Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, în particular, şi tot n-am fost ascultat, şi nicio cerere din nicio petiţie nu s-a concretizat în vreo lege benefică nouă, adoptată în Parlament!

De aceea, prin această scrisoare deschisă către clasa politică românească, drept urmare a recentelor alegeri parlamentare şi începerii negocierilor pentru formarea unui nou Guvern al României, cer un Minister dedicat nouă, persoanelor cu dizabilităţi.

Cer cu fermitate, înfiinţarea Ministerului Dizabilităţii şi Incluziunii Sociale

Suntem 800 de mii de români cu dizabilităţi în România şi aproape 100 de milioane de europeni cu dizabilităţi în Uniunea Europeană, fără ca acest lucru să se reflecteze în politicile publice ale statelor membre UE.

Aproape 5% din populaţia României şi 20% din populaţia Uniunii Europene suferă de pe urma unui handicap grav, accentuat sau mediu, şi nimeni, dar absolut nimeni, din clasă politică românească sau europeană nu ne bagă în seamă, de parcă toţi handicapaţii ar fi retardaţi sau oligofreni în masă, şi chiar dacă ar fi cu toţii retardaţi sau oligofreni la grămadă, nimeni de pe scena politică românească sau europeană n-ar trebui să ignore atât grosolan şi demonic, existenţa noastră pe acest Pământ!

Dacă s-ar înfiinţa de mâine, Ministerul Dizabilităţii şi Incluziunii Sociale în cadrul Guvernului României şi a postului de Comisar European responsabil cu Afacerile Sociale, Dizabilitate şi Incluziune în cadrul Comisiei Europene, cunoscută în presă internaţională ca Guvernul Uniunii Europene, multe dintre problemele cu care comunitatea persoanelor cu dizabilităţi se confruntă în fiecare zi de la facerea lumii încoace, sunt sigur că s-ar rezolva, ca prin minune, peste noapte!

Dar aşa, doar cu sprijinul unor agenţii guvernamentale naţionale ori europene, organizaţii non-guvernamentale sau prin bunăvoinţa voluntariatului unora dintre oameni, noi, persoanele cu dizabilităţi din România şi Uniunea Europeană, nu vom apuca niciodată să trăim civilizat în lumea aceasta.

Ministerul Muncii din Guvernul României, per exemplu, are rolul principal de a crea un cadru legislativ cât mai benefic pentru persoanele active din câmpul muncii şi pentru seniorii nostri, ieşiţi la pensie, ce trec, luaţi toţi împreună, de 10 milioane de suflete, printre care, noi, cei 800 mii de români cu dizabilităţi ne pierdem cu uşurinţă în acea mare de suflete active şi pro-active, ce pot ieşi puhoaie la proteste de stradă, la orice greşeală de comunicare politică!

De aceea, acum mai mult ca niciodată, noi, cei 800 de mii de români cu dizabilităţi avem nevoie ca de aer, de înfiinţarea Ministerului Dizabilităţii şi Incluziunii Sociale, că doar astfel, printr-un Ministru egal cu ceilalţi membrii ai Guvernului României, vocea noastră, vocea comunităţii persoanelor cu dizabilităţi se va face pe deplin auzită în societatea românească.

Ceea ce mi se pare de necrezut este faptul că trei membri din Guvernul Noii Zeelande, condus de Prim-ministru, Jacinda Ardern, sunt homosexuali şi lesbiene, dar niciun ministru neozeelandez nu este o persoană cu dizabilităţi!

De unde atâta nepăsare, de unde atâta discriminare la adresa comunităţii persoanelor cu dizabilităţi din lumea largă?

De ce ni se întâmplă doar nouă aceasta, oare nu ne consideraţi şi pe noi, persoanele cu dizabilităţi, parte egală din aceeaşi umanitate?

Oare credeţi că vreo persoană cu dizabilităţi este mai puţin capabilă în a conduce un Minister sau altul decât vreun homosexual sau vreo lesbiană?

Dacă ne-am întoarce puţin privirea la numere şi la statistici, am constata cu stupoare, că discriminarea este una majoră în defavoarea comunităţii persoanelor cu dizabilităţi comparativ cu comunitatea LGBT!

Nu sunt homosexual, nu sunt nici homofob, vreau doar ca persoană cu dizabilităţi heterosexuală să mă bucur măcar, de aceeaşi atenţie mediatică în presa europeană şi internaţională, de care se bucură comunitatea lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor sau transsexualilor din presa occidentală!

Iubirea chiar şi la homosexuali sau lesbiene este efemeră, se stinge repede, ca orice sentiment uman, dar cu dizabilitatea congenitală sau căpătată printr-un accident nefericit pe parcursul vieţii, mori cu ea, nu-ţi mai revii niciodată.

De aceea zic, măcar să murim în demnitate, nu umiliţi de viaţă sau omorâţi de problemele financiare, ca ultimii oameni sau ca ultimele animale!

O altă comparaţie ce o pot face spre a arăta cu degetul discriminarea profundă de care are parte Comunitatea Persoanelor cu Dizabilităţi din România, este Ministerul Apărării Naţionale, ce se bucură în fiecare an, pe timp de pace, de 2% din Produs Intern Brut = 25 miliarde lei (5 miliarde €uro), deşi are sunt comandă doar 100 de mii de soldaţi activi şi alte 200 de mii de rezerviști.

Constat cu tristeţe şi cu respect în acelaşi timp pentru Armata Română, că noi, românii cu dizabilităţi, în număr de 800 de mii pe aceste meleaguri, avem un buget anual alocat de Guvern şi aprobat de Parlamentul României pentru plata Indemnizaţiei Naţionale de Handicap, ce abia trece de 1 miliard lei (200 milioane de €uro).

Ceea ce vreau să vă transmit prin aceste cifre evidente este adevărul dureros de frustrant, că Guvernul şi Parlamentul României alocă anual doar 0,1% din Produs Intern Brut pentru susţinerea financiară a persoanelor cu dizabilităţi dintr-o ţară europeană. Atât de puţin, aproape inexistent este aportul financiar prin care clasa politică sprijină Comunitatea Persoanelor cu Dizabilităţi din România.

Vrem un Ministru al Dizabilităţii în Guvernul României

Ministerului Dizabilităţii şi Incluziunii Sociale alături de Ministerul Economiei şi Ministerul de Finanţe ar avea forţa politică să pună împreună bazele unei economii speciale, centrată pe nevoile distincte ale românilor cu dizabilităţi!

Majoritatea persoanelor cu dizabilităţi din România, Europa de est şi poate din întreaga lume, nu pot să iasă singuri din cercul vicios al sărăciei extreme, al umiliţelor repetate şi a lezării demnităţii umane din societate fără un ajutor financiar consistent din partea Guvernului României şi a Comisiei Europene.

Veniturile mici, ajutoarele sociale de batjocură sau promisiunile electorale mincinoase ale politicienilor despre integrarea persoanelor cu handicap în societate, nu pot avea niciun efect benefic asupra comunităţii persoanelor cu dizabilităţi fizice sau mintale din România, din simplu motiv că banii mişcă lumea contemporană, şi doar în jurul banilor se creează de către inventatori, antreprenori şi oamenii de afaceri, o economie special gândită satisfacerii nevoilor acelei comunităţi umane.

Cu cât banii din jurul economiei respective sunt mai mulţi, cu atât cercetările în domeniu devin mai aprofundate, iar produsele finale către consumatori cresc în calitate, iar preţurile scad în timp, creându-se astfel o adevărată industrie adaptată în mod regulat, nevoilor tot mai specifice ale membrilor cu diverse dizabilităţi din România şi Uniunea Europeană.

Dacă marea majoritatea a lucrătorilor pe salariul minim pe economie îşi permit financiar să-şi achiziţioneze tot felul de produse tehnologice de înaltă calitate, în rate bancare, abia după 4 sau 5 ani de la apariţia pe piaţa internaţională a acelui aparat electronic; Noi, persoanele cu dizabilităţi, ce beneficiem doar de indemnizaţia de handicap, şi poate, de vreun alt ajutor social suplimentar, de câţiva €uro amărâţi, pe lună, ne este refuzat dreptul de a face un împrumut financiar, de către aceleaşi instituţii bancare, ce acordă împrumuturi muritorilor de foame, ce lucrează pe salariul minim pe economie din societatea românească.

Asta pentru mine se numeşte discriminare socială, la fel cum discriminaţi sunt şi pensionarii, ce nu mai pot accesa vreodată un împrumut bancar, odată trecuţi de vârsta de 70 de ani, indiferent dacă au o pensie bună, de mii de lei sau dacă au avut o profesie respectabilă în cadrul muncii, cu ani în urmă.

Visez la crearea unei întregi ramuri economice dedicată dizabilităţii

Aşa cum Elon Musk visează să creeze o întreagă economie a spaţiului cosmic, de zeci, chiar sute de miliarde de €uro, la fel visez şi eu, #HANDICAPATindignat, ca prin adoptarea Indemnizaţiei Europene de Handicap, a măririi Indemnizaţiei Naţionale de Handicap, gradul 1, până la 75% din salariul minim brut pe economie, să pun umărul la edificarea unei adevărate economii în jurul comunităţii persoanelor cu dizabilităţi, prin încurajarea firmelor robotice şi I.T., de înaltă tehnologie, să creeze instrumentele necesare redării mobilităţii fizice persoanelor cu dizabilităţi, în locul accesibilităţii mijloacelor de transport, a clădirilor publice şi a zonelor de agrement din societatea modernă.

Pur şi simplu este o ruşine ca la început de mileniu 3, persoanele cu dizabilităţi să fie obligate să apeleze pentru mobilitate, la acelaşi tip de scaun cu rotile, creat cu câteva sute de ani în urmă, când nu existau navete spaţiale, avioane sau maşini, ci doar căruţe amărâte trase de cai, boi sau de alte animale de povară!

Tehnologii ajutătoare revoluţionare

Dacă ar fi să ajung vreodată un Elon Musk cu dizabilităţi sau vreun multi-miliardar în €uro, aş investi, fără preget, toată averea, doar în cercetare şi dezvoltare tehnologică, care să vină în sprijinul oamenilor cu dizabilităţi.

Pentru ca astfel de tehnologii moderne să apară pe piaţa liberă, trebuie să existe cumpărători sau persoane cu dizabilităţi, care să dispună de banii necesari spre a achiziţiona astfel de produse de înaltă tehnologie, cum ar fi înlocuirea nenorocitului de scaun cu rotile, inventat cu 3 secole în urmă, cu un exoschelet de ultimă generaţie, care să ne ofere libertatea de a ne mişca aproape ca un om normal, fără să mai fie nevoie de accesibilitatea străzilor, autobuzelor sau spaţiilor publice. Doar că un astfel de exoschelet costă în jur de 30.000 €uro.

Iarăşi o altă tehnologie se află în testării avansate: Este vorba despre o căciuliţă neuronală, ce poate fi purtată de persoanele cu dizabilităţi psihice de astă dată, anunţând asistentul personal, pe telefon, printr-o notificare, cu vreo 5 minute înainte, ca persoana cu dizabilităţi mintale să-şi facă nevoile fiziologice. Practic prin această tehnologie, persoana cu dizabilităţi mintale poate scăpa de pampers sau de scutece.

Sau micul robot umanoid, ce mimează printr-un ecran, expresiile faciale umane, putând ajuta un copil cu autism să-şi dea drumul la vorbire, prin repetarea obsesivă a unor lucruri sau cerinţe. Acest robot fiind foarte util şi pentru copiii cu dificultăţi de vorbire, putând înlocui, în parte, logopedul uman!

Înţelegeţi oameni buni, pentru numele lui Dumnezeu, că trăim totuşi în mileniul 3, iar pe piaţa internaţională de bunuri şi servicii, există multe astfel de produse tehnologice, ce ne-ar uşura viaţa atât de mult încât graniţa dintre dizabilitate şi normalitate aproape că s-ar şterge; Dar cu 500 lei, drept indemnizaţie de handicap, nu vom ajunge niciodată, să ne bucurăm şi noi, românii cu dizabilităţi, de civilizaţia zilelor noastre.

8 decembrie 2020

Continuă să citeşti şi articolul meu de presă, publicat în anul 2023:”Şefia ANPD-ului a ajuns un fel de centru de colectare şi de reciclare a gunoaielor ONG-iste, subordonate partidelor politice!”, ca să înţelegi adevărul despre inutilitatea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi (ANPD).