Cer o indemnizaţie europeană lunară, pentru handicapaţii nimănui din estul Uniunii!, partea a-1-a

Descarcă PDF-ul de pe blog, citeşte-l în format SlideShow sau ca simplu text.

Află răspunsul Comisiei Europene la această petiţie: Clic aici! 

Vezi acest document pe Scribd

Subsemnatul Mihai Sîrbu,

din România, Statele Unite ale Europei

19.FEBRUARIE.2018

 

Dacă mai există vreo sfărâmă de solidaritate între naţiunile europene, atunci măcar ea, să ajungă să se facă resimţită în buzunarul fiecărei persoane cu dizabilităţi, din toate statele membre şi de pe întreg teritoriul Uniunii Europene, printr-o indemnizaţie europeană minimă de handicap, în jur de 500 €, pe lună!

Fără îndoială, Europa de Est, statele europene, postcomuniste sau Noua Europa, cum au fost denumite de către Secretarul American al Apărării, dl. Donald Rumsfled, în Ianuarie 2003, care au aderat, la mijlocul anilor 2000, mai precis, în 2004 şi 2007, la Uniunea Europeană, se află, din păcate, într-o profundă şi fără de sfârşit, parcă, criză a valorilor şi a principiilor democratice, politicienii de pe plan naţional: Din România, Polonia, Cehia, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Cipru, Malta, Slovenia şi într-o mai mică măsură sau poate deloc, din statele baltice, din Lituania, Estonia, Letonia, siluiesc instituţiile vitale ale naţiunilor lor, mai ales pe acelea din sistemul judiciar, într-un hal fără de hal, sălbatic aproape şi fără perdea, făcând în fiecare campanie electorală numai şi numai promisiuni populiste, prostind lumea pe faţă şi câştigându-le votul cu o uşurinţă dezarmantă, pentru noi, ceilalţi, a oamenilor ce încă mai putem gândi cu propriile noastre minţi, înfiorându-ne cum pe mâna unor amărâţi sau nefericiţi cu drept de vot, state întregi şi neamuri mari, importante, ale bătrânului continent, sunt subjugate cu totul, în numele unor blestemate interese curupte politice şi a unor grupuri de interese, în stil mafiot, grupul partidelor gulerelor albe, cum ar trebui denumite de fapt, în politica naţională ale statelor mai sus amintite!

Acestea fiind menţionate, cu durere în suflet şi în inimă, voi adresa această petiţie şi pe cele ce vor urma, numai acelor membrii ai Parlamentului European din Vechea Europă, exceptând Marea Britanie, ce a ales, din cauza unor populişti excentrici, ca dl. Nigel Farage, să părăsească blocul comunitar în urma Brexitului, că există nonvalori politice şi în Parlamentul European, enumerând aici, câteva nume, ce nu au construit vreodată nimic, în toată cariera lor politică stearpă, vanitoasă şi într-o perpetuă derivă, dar ţin prelegeri publice despre cum ar trebui să arate U.E. sau statele naţionale din care fac parte, ca dna. Marine Le Pen, dl. László Tőkés, dl. Geert Wilders, dl. Heinz-Christian Strache, dl. Matteo Salvini, dl. Morten Messerschimidt, dl. Timo Soini, dl. Janusz Korwin Mikke, dl. Bernd Lucke şi alţi câţiva pigmei politici de felul acesta, cum bine se poate observa în articolul de presă, marca France 24, ce face o analiză politică, în limba engleză, a alegerilor europene din 2014, găsit pe web şi pe care am să vi-l trimit în format PDF.

Mai înainte de a începe a dezvolta subiectul cauzei mele „Handicapat indignat”, am să-i menţionez pe distinşii europarlamentari, mizând într-o majoritate covârşitoare pe sensibilitatea, înţelegerea, compasiunea şi nu în ultimul rând pe instinctul matern al doamnelor eurodeputat din vestul Uniunii Europene, cărora le adresez această petiţie, în următoarea ordine: Preşedintelui Comisiei Europene, dl. Jean-Claude Juncker, Preşedintelui Parlamentului European, dl. Antonio Tajani, Liderilor Grupurilor Politice din Parlamentul European, începând cu dl. Manfred Weber, Liderul grupului Partidului Popular European (Creștin-Democrat), dl. Gianni Pittella, Liderul grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților, dl. Ryszard Legutko, Liderul grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, dl. Guy Verhofstadt, Liderul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa, dna. Gabriele Zimmer, Liderul grupului Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică şi Copreşedinţilor Grupului Verzilor/Alianța Liberă Europeană, dna. Rebecca Harms/dl. Philippe Lamberts, doamnelor şi domnilor europarlamentari:  Ingeborg Grässle, Roberto Gualtieri, Alain Lamassoure, Pervenche Berès, Andreas Schwab, Elmar Brok, Keller Ska, Bernd Lange, Daniel Caspary, Kathleen Van Brempt, Sophie in ‘t Veld, Angelika Niebler, Evelyne Gebhardt, Christofer Fjellner, Marietje Schaake, Julia Reda, Birgit Sippel, Roberta Metsola, Isabella Adinolfi, Clara Garcia, Daniela Aiuto, Marina Albiol, Michèle Alliot, Maria Arena, Margrete Auken, Inés Sender, Tiziana Beghin, Joëlle Bergeron, Malin Björk, Lynn Boylan, Renata Briano, Soledad Ruiz, Pilar del Castillo Vera, Lara Comi, Anna Maria Bildt, Miriam Dalli, Rachida Dati, Angélique Delahaye, Karima Delli, Mady Delvaux, Linnéa Engström, Rosa Estaràs, Ana Gomes, Tania Peñas, Karoline Hainz, Françoise Grossetête, Jytte Guteland, Heidi Hautala, Anja Hazekamp, Anna Hedh, Esther Garcia, Liisa Jaakonsaari, Anneli Jäätteenmäki, Eva Joly, Agnes Jongerius, Karin Kadenbach, Barbara Kappel, Rina Kari, Rikke Karlsson, Miapetra Kumpula-Natri, Cécile Kyenge, Merja Kyllönen, Esther de Lange, Angelika Mlinar, Nadine Morano, Caroline Nagtegaal, Kati Piri, Soraya Post, Evelyn Regner, Terry Reintke, Frédérique Ries, Pirkko Ruohonen-Lerner, Tokia Saïfi, Judith Sargentini, Christel Schaldemose, Claudia Schmidt, Annie Schreijer-Pierik, Helga Stevens, Marita Ulvskog, Bodil Valero, Monika Vana, Henna Virkkunen, Cecilia Wikström, Kristina Winberg, Sylvie Guillaume, Patricia Lalonde, Marisa Matias, Sofia Ribeiro, Lola Sánchez şi doar spre ştiinţa Ambasadei Japoniei în România, (deşi am căutat cu sârguinţă, au fost imposibil de găsit pentru mine, pe paginile oficiale de internet în limba engleză ale Guvernului Japoniei şi Premierului Nipon, dl. Shinzo Abe, email-urile de contact ale acestora din urmă.)

Statele din Europa de Est, din România, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia şi toate celelalte, cu excepţia, poate, a statelor baltice, sunt luate prizoniere de un grup restrâns de politicieni locali, ce au devenit extrem de bogaţi şi de influenţi în timp, dintr-un banal salariu de Înalţi Demnitari, de câteva mii de €uro pe lună!

Noi, aici, în România, am avut şansa, puterea şi voinţa să mai alternăm partidele de la putere cu cele din opoziţie, cu excepţia a doi foşti Preşedinţi ai Ţării, ca dl. Ion Iliescu şi dl. Traian Băsescu, singurii ce au însumat 10 ani de mandat, de fiecare, dar cum România este stat semipreşedinţial, Premierul din fruntea Guvernului este de fapt, vioara întâi în politica naţională, singurul care ar putea, ipotetic vorbind, să transforme democraţia din România într-o autocraţie de tip rusească, à la Putin, cum s-a reuşit în bună parte, în Ungaria premierului Viktor Orban, ce conduce ţara vecină parcă dintotdeauna, la fel ca în Bulgaria premierului Boyko Borisov, în Cehia preşedintelui Miloš Zeman, în Polonia lui Kaczynski, ş.a.m.d., cu deosebirea evidentă că în România din 1990 încoace, am avut doar doi premieri ce au reuşit să-şi încheie mandatul de 4 ani, în persoana dl. Adrian Năstase şi a dl. Călin Popescu Tăriceanu.

Este clar şi fără urmă de îndoială că în statele din Europa de Est nu există o cultură politică matură, la nivelul maselor de votanţi şi nici Oameni de Stat, care să pună interesele naţionale pe primul loc, fortaţi fiind să trăim într-o adevărată şi neîntreruptă derivă politică, instituţională şi administrativă de la terminarea celui de al Doilea Război Mondial, de când s-au împărţit sferele de influenţă de la Ialta, din 1945, şi am fost părăsiţi de Occident şi aruncaţi în ghearele ruşilor, vreme de aproximativ jumătate de veac, perioadă în care ne-au fost decimate, omorâte şi umilite în fel şi chip, elitele politice, culturale, științifice, religioase, ş.a.m.d., extrem de valoroase şi competente, aidoma omologilor lor din vestul bătrânului continent, iar acum, în prezentul contemporan, singurele căi sau modalităţi prin care liderii luminaţi de la Bruxelles, încearcă să-i convingă pe omologii lor necalificaţi, corupţi şi mafioţi din estul UE, de importanţa Statului de Drept, a Independenţei Justiţiei şi intensificării luptei împotriva corupţiei, este ameninţarea banală şi ilară venită din partea Comisiei Europene, cu suspendarea dreptului de veto în Consiliul European, asta însemnând atât pentru politicienii Estului postcomunist, cât şi pentru naţiunile şubrezite, în cauză, un fel de frecţie la piciorul de lemn, vezi Doamne, nu vor mai putea dormi liniştiţi din această cauză: dl. Liviu Dragnea, dl. Viktor Orban, dl. Boyko Borisov, dl. Andrzej Duda, dl. Miloš Zeman şi toţi ceilalţi parveniţi oneroşi ai tranziţiei social-economice spre capitalismul liberal, după 1989 încoace, de la nivel înalt din politica est-europeană!

Imaginaţi-vă acum, stimaţi eurodeputaţi occidentali, un alt scenariu de lucru, ce ar putea fi aplicat statelor din estul Europei, dar nu numai, sunt convins că ar avea succes şi printre cetăţenii simpatizanţi ai partidelor populiste din vestul continentului, cum ar fi, ipotetica indemnizaţie europeană de handicap; Dacă ea ar exista la nivelul întregii Uniuni Europene, atunci simpla ameninţare voalată a Preşedintelui Comisiei Europene, nu cu încetarea plăţilor către persoanele cu handicap din întreaga Europă, ci doar cu simpla suspendare a acesteia, ar face să scoată zeci de mii de persoane în stradă, la proteste, împotriva acelor guverne naţionale ce nu mai doresc să respecte întru totul, la virgulă, normele şi tratatele europene, indiferent cât de multe ştiri false ar răspândi propaganda rusească sau de altă factură, a altor interese străine, mult interesate să bage zâzania şi să strice armonia, convieţuirea şi pacea statelor Uniunii Europene, construcţie politică unică, minunată şi model în întreaga lume de pe tot mapamondul, unde, în multe dintre părţile sale, jurnalele de ştiri din America Latină, Africa, Orientul Mijlociu şi Asia de Sud-Est, încep cu ultimele ştiri din Uniunea Europeană, Uniune, ce uşor, uşor, devine prima opţiune de emigrare şi de dezvoltare profesională, mai ales în domeniile de înaltă tehnologie şi ştiinţă, blue-cardul sau cartea albastră a UE, atrăgând cu fiecare an, tot mai mulţi solicitanţi de reşedinţă permanentă pe teritoriul european decât mult mai celebrul omonim al său, green-cardul Statelor Unite ale Americii.

De asemenea, indemnizaţia de handicap europeană ar rezolva destul de satisfăcător, o parte, cel puţin, din problema spinoasă a muncitorilor estici plecaţi în căutarea unei slujbe decent plătite în vestul Europei, fiindcă persoana cu handicap, de gradul 1, per exemplu, ar ţine întreaga familie unită, inclusiv fraţi, surori şi nepoţi, fiindcă 500 € înseamnă aproape jumătate din salariul unor persoane extrem de bine instruite şi supercalificate, ce lucrează pentru diverse multinaţionale din Bucureşti sau din alte 6 sau 7 oraşe mari ale României;

Astfel ar înceta brusc şi propaganda uluitor de abjectă a Partidului Social-Democrat, cum că Mulţinaţionalele, Statul Paralel, ONG-urile, miliardarul Şoros sau alte invenţii conspiraţioniste stupide, ar scoate oamenii în stradă, la proteste masive, întru apărarea independenţei Justiţiei, Statului de Drept şi a Democraţiei în România, fiindcă atunci, în atare situaţie, handicapaţii, alături de familiile, de neamurile lor sau de îngrijitorii lor, s-ar transforma peste noapte în gardienii cei mai înfocaţi ai valorilor şi principiilor democraţiilor transatlantice, parcă şi văd cu ochii minţii ceea ce ar urma să se întâmple, după cum urmează să descriu acţiunea în paragrafele de mai jos!

Handicapaţii se ridică, noi chiar suntem fără de frică, n-avem nimic de pierdut, ca soţie, copii, prezent chinuit, ci nici nu avem program de multinaţională, suntem liberi, idealişti şi neconstrânşi de nimic, putem protesta non-stop, simultan, şi în faţa Guvernului rău-făcător sau al Parlamentului plin de mafioţi;

De emigrat, iarăşi, suntem în imposibilitatea fizică de a fugi, din sărmana ţară, condusă de nebunii de prin puşcării şi de fraţii lor de sânge, ca senatorii şi deputaţii naţiunii, putem pune oricând corturile portocalii în faţa Guvernului şi a Parlamentului, protestând neîncetat, 365 de zile, pe an, făcând Ucraina să pălească, de forţa civică a handicapaţilor români, că doar suntem 800.000 de persoane cu diverse dizabilităţi în România contemporană, la care, dacă îi mai adăugăm şi pe îngrijitorii noştri sau pe părinţi, fraţi, surori, verişori, nepoţi şi strănepoţi, suntem milioane de suflete, 3, poate chiar 4 milioane de suflete în total.

Suflete cu care PSD se mândreşte că i-a prostit încă o dată, furându-ne practic votul prin promisiunile lor electorale, ce nu s-au împlinit deloc, minţindu-ne fără de ruşine, ca porcii şi bătându-şi joc de un neam multimilenar, mult prea răbdător, fată de asemenea specimene încuiate, retrograde şi mai afurisite ca dracii, ce îşi dinamitează singuri Guvern după Guvern (Shhaideh, Grindeanu, Tudose, Dăncilă), prin crize şi explozii politice neprevăzute de nimeni şi mai dese ca atentatele teroriştilor islamişti din occident, cum românilor nu le-a mai fost dat să vadă o asemenea degringoladă politico-generală din epoca fanariotă (1711 – 1821)!

Şi ca românii din paragraful de mai sus, sunt în aceeaşi situaţie şi polonezii, cehii, slovacii, maghiarii, bulgarii, toate statele foste comuniste din actuala Uniune Europeană.

Doar închipuiţi-vă, stimaţi europarlamentari din vechea Europă: Din Franţa, Germania, Suedia, Norvegia, Italia, Spania, ş.a.m.d., cât de bine aţi asigura spaţiul estic din noua Europă, şi asta ar ţine mult şi bine, decenii întregi, două, trei generaţii, fiindcă niciun politician din estul U.E. nu va mai îndrăzni să se ridice printr-o propagandă halucinantă, mizerabillă, falsă, vreodată, împotriva Statului de Drept, a Independenţei Justiţiei şi a altor instituţii cheie dintr-o democraţie autentică, liberală, de sorginte transatlantică, apuseană; Fiindcă atunci, nu Şoros, multinaţionalele, servicile secrete, Statul Paralel, democraţiile iliberale sau alte scenarii demente, schizofrenice şi pur închipuite ale mafiei transpartinice politice est-europene vor apăra democraţia, libertatea presei sau ONG-urile, ci noi, handicapaţii, ieşiţi în stradă cu zecile de mii, cu sutele de mii, ca să ne apărăm Indemnizaţia Europeană de Handicap.

Atunci, drept urmare a acestui scenariu, nicio forţă şi nicio propagandă, oricât de acide, de stridente şi de vilurente, fie ele şi de factură KGB-istă, rusească nu vor mai reuşi în veci, indiferent de agresivitatea lor directă sau insinuantă, pe diverse şi multiple subiecte subversive, să ne facă să credem cumva în cântul lor de sirenă perversă, morgană, mincinoasă, dintr-un motiv extrem de simplu, acela că în estul Uniunii Europene:

1. O persoană cu dizabilităţi, de gradul 1, ar avea o indemnizaţie europeană de handicap de 500 € pe lună.
2. O persoană cu dizabilităţi, de gradul 2, ar avea o indemnizaţie europeană de handicap de 250 € pe lună.
3. O persoană cu dizabilităţi, de gradul 3, ar avea o indemnizaţie europeană de handicap de 150 € pe lună.

În atare condiţii, oare mai credeţi stimaţi demnitari vestici, că populiştii din politica continentală, extremiştii de toate felurile ce i-au cu asalt Parlamentul European, tot câştigând în timp, din ce în ce mai multe mandate de eurodeputat, vor mai avea atât de multe şanse să convingă populaţia de la baza societăţii, pe handicapaţi, pe nevoiaşi, pe veşnic nemulţumiţii de carieră, pe cârcotaşii de meserie, ipocriţii fără nume sau laşii fără prea multă materie cenuşie, dar care au dreptul să voteze, ca oile, ca boii, fără să priceapă despre ce este vorba în alegeri, ca la faimosul Brexit sau ca în Grecia eşuată din cauza unor politicieni populişti, iresponsabili şi ticăloşi; Vor mai avea succes în politica mare, din Uniune sau vor începe uşor, uşor, să dispară de pe scena politică a statelor naţionale din care fac parte, având aceiaşi traiectorie meteorică ca dl. Nigel Farage, deja eşuat din politica britanică, odată cu terminarea actualului mandat de eurodeputat, doar că, nebunul Reginei şi-a făcut treaba, şi-a atins scopurile printr-o manipulare mizerabilă a cetăţeanului din peninsulă, bucurăndu-se pe mai departe de indemnizaţia financiară generoasă, de fost europarlamentar!

Nu pot să mă abţin să nu mă întreb şi să nu vă pun şi dumneavoastră, stimaţi europarlamentarii, această banală şi logică întrebare: Oare personaje triste, clovni politici ca dl. Nigel Farage ar mai fi reuşit să inducă în eroare pe alegătorul britanic, cu a sa mizerabilă şi nesimţită manipulare grosolană, cum că Guvernul de la Londra pierdea în fiecare săptămână 350 milioane de lire sterline din sistemul naţional britanic de sănătate din cauza Uniunii Europene, dacă Bruxelles-ul ar fi avut ceva real, uimitor, palpabil pentru muritor de rând din Marea Britanie, cum ar fi fost Indemnizaţia Europeană de Handicap în cuantum de 500 € lunar şi să fi venit astfel, replica din partea Şefului Comisiei Europene, cum că UE cheltuie lunar, miliarde de euro pentru susţinerea persoanelor cu handicap din UK. Oare cum s-ar fi simţit persoanele cu handicap din UK, însoţitorii acestora sau familiile lor extinse, dacă Comisia Europeană ar fi ieşit la contraatac, cu pierderea Indemnizaţiei Europene de Handicap, odată cu ieşirea Marii Britanii din UE!

Poate 500 € nu înseamnă foarte mult, dacă eşti locuitor al Londrei, din Manchester, din Liverpool, ş.a.m.d., unde viaţa este una extrem de scumpă, dar cu siguranţă 500 € i-ar fi pus pe gânduri înaintea votului pe tema Brexitului, pe foarte mulţi dintre oamenii cu dizabilităţi şi a familiilor acestora din zonele mai sărace din Regat, că până la urmă, nu ar fi dat nimeni aceşti bani din buzunar şi le-ar fi intrat în el, ajuntându-i să-şi crească nivelul de trai, cu încă ceva în plus, destul de substanţial pentru nevoile lor, dar aşa, auzind doar despre piaţa unică, de libertatea de mişcare, de circulaţia mărfurilor fără taxe şi a altor concepte destul de abstracte brusselleze pentru european de rând, de la baza societăţii, au ascultat de promisiunile nebune ale populiştilor şi au votat la mişto, activând Brexitul de neimaginat pentru omul inteligent şi informat, de oriunde altundeva, din Uniunea Europeană, inclusiv din Regatul Unit.

O astfel de indemnizaţie europeană lunară de handicap, sunt convins că ar revigora spiritul demoralizat al cetăţenilor din statele est-europene şi foste comuniste, doborând la pământ şi călcând în picioare, populismul politicienilor de pe plan naţional, populism dement, reactivat şi dezlănţuit cu o furie şi o dorinţă de reinstaurare a vechilor metehne şi obiceiuri pur comuniste, autocratice, reacţionare, de neînchipuit cu doar câţiva ani în urmă, încât persoanele cu handicap, dar mai ales, familiile acestora, s-ar relaxa şi ar înceta să voteze cu atâta patimă şi într-un număr atât de mare, de 47%, un Partid Social-Democrat, de stânga, ca PSD-ul domnului Liviu Dragnea;

Sau cel puţin, oamenii ar începe să reflecteze mai mult şi mai serios asupra ofertelor politice din campaniile electorale şi nu doar la ce promitea, de exemplu, dna. Lia Olguţa Vasilescu, o populistă înrăită, deșănțată şi logoreică, personificată în actualul Ministru al Muncii din România, ca într-un thriller de proastă calitate şi fără logică, de asemenea, fără vreo limită în a promite handicapaţiilor de pe plan naţional, noi măriri ale ajutoarelor sociale, plus alte drepturi ademenitoare, chiar şi acum, în cel de-al doilea său an de mandat, şi asta, după ce a supravieţuit ca Ministru, ca Bruce Willis în filmele americane, repetatelor dinamitări cu nenumărate efecte speciale şi după un scenariu de comedie hilară, demnă de Zmeura de Aur a cinematografiei americane, ale propriului Guvern, din interior, de către membrii PSD, de două ori într-un singur an, în franciza mioritică, cu titlu de parodie iefitină, gen: „Liviu Dragnea, greu de ucis 3”!

Însă cu siguranţă, asta nu va fi tot, din simplu motiv că văzând cetăţenii statelor est-europene, şi nu numai, că Uniunea Europeană coboară printre muritori din abstracţiunea politico-birocratică a birourilor de la Bruxelles şi Strasbourg, ajungând, într-adevăr, să beneficiezi de avantaje economice evidente, lună de lună, ca indemnizaţia europeană de handicap, automat curiozitatea şi atenţia persoanelor cu handicap, ale familiilor acestora, cât şi a altor categorii sociale defavorizate, se va muta de pe planul statelor naţionale înspre dezbateriile politice din Capitala Uniunii, ca la Washington, cum se întâmplă de secole bune în Statele Unite ale Americii.

Doar astfel, un stat est-european ca România, va evita pe viitor să se facă de râs din nou, pe plan internaţional, din cauza nebunilor imaturi, în călduri, din Partidul Social-Democrat, ce nu au putut să aştepte alte 24 de ore, înainte de-al decapita ritualic, ca-n Statul Islamic, pe fostul Premier al Ţării mele, dl. Mihai Tudose, ce a fost forţat de demisioneze tocmai când a avut loc, prima vizită istorică, a dl. Shinzo Abe, Premierul Japoniei, a treia forţă economică a lumii, în faţa căruia, eu, handicapatul indignat, Sîrbu Mihai Nicolae, mă înclin respectuos, privindu-l demn, în ochi, în frumoasa tradiţie niponă, cerându-mi public scuze, pentru politicienii fără diplomaţie, cu minţile rătăcite şi fără ruşine, de la Bucureşti, nutrind speranţa vie, că vom scăpa şi noi, românii, în curând, de asemenea capete goale, obtuze şi înfierbântate, ce o tot ţin într-o veselie dementă, numai şi numai în vendete politice infame, iraţionale şi nemaivăzute, adresându-i cu smerenie invitaţia, de a reveni în România, undeva prin anul 2021, că abia la sfârşitul anului 2020 vom avea alegeri parlamentare la termen;

Din păcate, alegerile anticipate sunt imposibil de realizat la noi, dat fiindcă avem în continuare o Constituţie de sorginte neocomunistă, scrisă şi votată, culmea, tot într-o guvernare de tristă amintire, Social-Democrată, în anul 2003!

 

Cu deosebită consideraţie,

Mihai Sîrbu,

un handicapat indignat.