Îmi asum rolul de handicapat radical (termen european) sau handicapat progresist (termen american), aşa cum se întâmplă cu unii lideri de la vârful partidelor politice sau din cadrul credinţelor religioase, ce folosesc cuvinte dure sau expresii contodente la adresa unui eveniment social sau altuia, tocmai ca mesajul moderaţilor din acele partide politice sau credinţe religioase, să se evidenţieze prin contrast, iar vocea lor împăciuitoare să se facă bine auzită în societate şi pe înţelesul tuturor oamenilor interesaţi de subiect!
Cred că aceasta este singura cale prin care vocea oamenilor cu dizabilităţi pot sparge monopolul subiectelor de presă, devenite tradiţionale în timp, din presa românească, europeană sau internaţională.
Subiecte de presă, ce au devenit atât de sărace în informaţii preţioase sau dezbateri serioase încât aproape s-au transformat în abordări stereotipe, în care se vorbeşte exclusiv doar despre politicieni, vedete de film, sport sau muzică, minorităţi pe criterii etnice sau sexuale, presărate pe ici, pe colo, cu raportarea unor crime odioase, violuri, reţele internaţionale de droguri sau prostituţie!
Însă nimeni, dar absolut nimeni din comunitatea oamenilor cu dizabilităţi, nu are vreo rubrică dedicată în spaţiul marilor jurnale de presă, în care să vorbească, în primul rând, despre problemele financiare grave, la limita de jos a sărăciei extreme, pentru grupul minorităţii persoanelor cu dizabilităţi din România sau Uniunea Europeană!
Asta în ciuda faptului că noi, oamenii cu handicap, reprezentăm indiscutabil cea mai numeroasă minoritate, pe criterii de dizabilitate, din întreaga lume.
Din aproximativ 8 miliarde de pământeni de pe planetă, noi, oamenii cu dizabilităţi, reprezentăm 1 miliard de suflete. Mai exact fie spus, 1 din 8 pământeni de pe Terra suferă de o dizabilitate gravă, accentuată sau medie.
Deşi sunt un suflet sensibil, pacifist şi religios, realizez într-un mod dureros, că trăim într-o epocă atât de frumoasă, promiţătoare şi bulversantă în acelaşi timp încât n-aş avea nicio şansă, ca mesajul meu despre dizabilitate să fie auzit, măcar în România;
Tare mă îndoiesc că voi fi luat în considerare de câtre puternicii zilei, din politică, din presă, din societatea civilă, dacă m-aş exprima într-un limbaj elevat, cult sau argumentat, aşa cum aş simţi s-o fac cu plăcere într-o lume ideală!
Cum lumea în care m-am născut, nu este nicidecum una ideală sau una perfectă, am înţeles că trebuie să lupt cu armele şi cu limbajul de om al grotelor, exact ca a lor, ca limbajul politicienilor, jurnaliştilor sau vedetelor de carton!
Sunt obligat să adopt un limbaj agresiv, urlător, fără perdea, ca un strigăt indignat de luptă, devenit atât de uzual în cultura contemporană de televizor.
Olguţo, Vasileasco, fir-ai a dracului de PSD-istă nebună, te-aş decapita ca Perseu, fiul lui Zeus, pe vrăjitoarea Medusa, cea cu şerpi în loc de păr, pentru bătaia de joc la care ai supus comunitatea românilor cu dizabilităţi, mărind Indemnizaţia de Handicap, după 10 ani de aşteptare, cu puţin, cu foarte puţin, după cum urmează:
PSD a mărit Indemnizaţia de Handicap, gradul 1, cu 160 lei = 30 €uro
PSD a mărit Indemnizaţia de Handicap, gradul 2, cu 100 lei = 20 €uro
PSD a mărit Indemnizaţia de Handicap, gradul 3, cu 20 lei = 5 €uro
Iar simpatizanţilor PSD-ului le transmit scurt, doar atât: Puteţi înlocui de la conducerea Ministerului Muncii, pe PSD-ista Olguţa Vasilescu, cu PNL-ista Raluca Turcan, în textul de mai sus, că s-au scurs deja 3 ani, de când Indemnizaţia de Handicap din România nu s-a mai majorat cu niciun bănuţ!
Ca handicapat radical, acţionez şi mă sacrific în limbaj ca un aşa-zis martir islamic, mă detonez în piaţa publică, creez vâlvă, intrigare şi multe semne de întrebare, ca voi, câţi mai mulţi dintre voi, handicapaţii mei, să îndrăzniţi să ieşiţi în faţă, să vă spuneţi poveştile de viaţă, să mărturisiţi cât de greu ne este să supravieţuim cu doar 500 lei sau 100 €uro, pe lună…, pentru mâncare, medicamente, haine sau întreținerea locuinţei familiale!
6 aprilie 2021
HANDICAPAT indignat 