Peste jumătate de trilion de €uro se fură prin corupţie, doar în Italia, Franţa şi Germania, iar eu cer să alocaţi doar 40 miliarde €uro pentru Indemizaţia Europeană de Handicap.

Descarcă imaginea cu titlul inclus de pe Facebook Twitter sau Instagram…, Vezi cum: Afişe stradale Am citit de curând un raport asupra stadiului corupţiei din statele membre ale UE, raport comandat de Grupul Verzilor şi Ecologiştilor din Parlamentul European, în care se arăta clar că volumul banilor din evaziunea fiscală, mafia politică şi mită murdară … Continuă lectura Peste jumătate de trilion de €uro se fură prin corupţie, doar în Italia, Franţa şi Germania, iar eu cer să alocaţi doar 40 miliarde €uro pentru Indemizaţia Europeană de Handicap.

Suntem suflete de handicapaţi, călcaţi în picioare de promisiunile electorale ale PSD

Descarcă imaginea cu titlul inclus de pe Facebook Twitter sau Instagram…, Vezi cum: Afişe stradale Suflete de handicapaţi, cu care PSD se mândreşte că i-a prostit încă o dată, furându-ne practic votul prin promisiunile lor electorale, ce nu s-au împlinit deloc, minţindu-ne fără de ruşine, ca porcii şi bătându-şi joc de un neam multimilenar, mult … Continuă lectura Suntem suflete de handicapaţi, călcaţi în picioare de promisiunile electorale ale PSD