Ca Handicapat indignat, fac apel public către toţi liderii responsabili ai dizabilităţii din România: Nu mai trădaţi încrederea românilor cu dizabilităţi, din cauza promisiunilor false ale ONG-istei, Daniela Tontsch!

Simona Ciorăneanu sau organizatoarea iluzoriei „Marii Adunării Naţionale a Handicapaţilor Politici din România”, şi-a dat singură arama jos de pe faţă, ajungând sclava din casa Jupânei Dizabilităţii, Daniela Tontsch! Simona Ciorăneanu a ajuns pe nesimţite o altă valoare inestimabilă din curtea Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România (CNDR)! Pe Simona Ciorăneanu a uitat-o lumea, chiar … Continuă lectura Ca Handicapat indignat, fac apel public către toţi liderii responsabili ai dizabilităţii din România: Nu mai trădaţi încrederea românilor cu dizabilităţi, din cauza promisiunilor false ale ONG-istei, Daniela Tontsch!

Guvernul Uniunii Europene mi-a dat cu flit şi europarlamentarii de la Bruxeless dorm în scaune ca senatorii de la Bucureşti, fără să le pese de Indemnizaţia Europeană de Handicap!

Descarcă imaginea cu titlul inclus de pe Facebook Twitter sau Instagram…, Vezi cum: Afişe stradale Înţelegând pe deplin că Şeful Comisiei Europene sau Guvernul Statelor Unite ale Europei, cu sediul la Bruxelles, nu au niciun fel de atribuţii decizionale sau pârghii legale, în a-mi satisface, în vreun fel, fie şi parţial, cererile repetate ale petiţiilor … Continuă lectura Guvernul Uniunii Europene mi-a dat cu flit şi europarlamentarii de la Bruxeless dorm în scaune ca senatorii de la Bucureşti, fără să le pese de Indemnizaţia Europeană de Handicap!

Doar Indemnizaţia Europeană de Handicap şi Venitul Universal Garantat le va lua pâinea de la gura populiştilor periculoşi din Polonia şi Ungaria pentru pacea Uniunii Europene!

Descarcă imaginea cu titlul inclus de pe Facebook Twitter sau Instagram…, Vezi cum: Afişe stradale Durerea mea cea mare este că antisemitismul a atins cote alarmante şi-n Estul Europei, ca în Polonia şi Ungaria, unde cultura politică, civilizaţională şi civică a oamenilor simpli este săracă, cei ce sunt, de fapt, şi cei mai vulnerabili să … Continuă lectura Doar Indemnizaţia Europeană de Handicap şi Venitul Universal Garantat le va lua pâinea de la gura populiştilor periculoşi din Polonia şi Ungaria pentru pacea Uniunii Europene!